Paul Smărăndescu 75

În data de 12 ianuarie 2020 comemorăm 75 de ani de la trecerea în neființă a arhitectului român Paul Smărăndescu, personalitate marcantă a primei jumătăți a secolului al XX-lea. Cu acest prilej, Asociația Istoria Artei inițiază o serie de evenimente publice și publicații, menite a-i cinsti memoria și a-i readuce activitatea în atenția publicului. Bazată pe o investigare și inventariere a arhivelor publice și private, cercetarea întreprinsă de o echipă multidisciplinară a scos la lumină multe informații inedite despre familia extinsă și activitatea profesională a lui Smărăndescu.

Paul Smărăndescu s-a născut în 26 iunie 1881 în familia lui Anghel și Agnes, în casa ridicată în 1882 pe fosta stradă Mântuleasa nr. 38, astăzi pictor Ștefan Luchian nr. 15. A urmat cursurile primare la Școala Mântuleasa și a absolvit Liceul "Matei Basarab" în 1899. Intră primul din 13 candidați la concursul de admitere de la Școala de arhitectură bucureșteană, pe care o abandonează însă în mai 1902 pentru a se înscrie la cea pariziană, pe care o termină în numai trei ani (diplomă 1906). După ce întreprinde călătorii de studii în Italia, revine în țară și colaborează cu Dimitrie Maimarolu la Palatul Camerei Deputaților. În iunie 1909 este angajat arhitect-șef la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, pentru ca din 1912 să treacă la Ministerul de Interne (activ până în 1939).

Tânărul a avut și o pregătire militară (1900-1901), activând în Regimentul 4 Ilfov, după care a participat în campania bulgară (sublocotenent de infanterie în Regimentul 4 Argeș, 1913) și în Primul Război Mondial (locotenent și căpitan de geniu, 1916-1918).

Din 1911 a fost căsătorit cu Elisabeta "Lisette" Rădulescu, cu care a avut o fiică, Sanda (căsătorită din 1936 cu arh. Dimitrie Ghiulamila). Familia a avut câteva proprietăți importante, în str. Luterană, pe Calea Victoriei, pe blvd. Magheru, moșie la Uiești, case de vacanță la Sinaia și Balcic.

Începând cu 1920 Smărăndescu devine profesor la Școala de arhitectură din București, mai întâi la catedra de istoria arhitecturii, apoi din 1927 ca șef de atelier. În perioada 1938-1940 a fost decanul Facultății de arhitectură. A făcut parte din diferite comisii, societăți și asociații profesionale, o bogată activitate păstrându-se în arhiva sa și în domeniul expertizei în diferite dosare de la Tribunal.

Programul de arhitectură rezidențială este preponderent în cariera sa, realizând sute de case în stilul neoromânesc și unele imobile de apartamente cu elemente de factură tradițională. În perioada următoare vom descoperi marea majoritate a construcțiilor din București și Sinaia, prin intermediul conferințelor, atelierelor de istoria arhitecturii, tururilor ghidate, vizitelor interioare și a unor publicații tipărite sau online.

Surse documentare:

Biblioteca Națională a României, Colecții speciale, Arhiva istorică, fond Alexander St. Georges, arhiva arh. Paul Smărăndescu (inventariată de arh. Adrian Florin Bălteanu, istoric de artă dr. Oana Marinache, istoric Alina Havreliuc și istoric dr. Raluca Tănăsescu)

Arhivele Naționale ale României

Arhiva Primăriei Municipiului București

Arhiva Școlii de Arte Frumoase Paris

Colecția fotografică arh. Mădălin Ghigeanu

Colecția documentară ing. Dorin Mihalache

Colecția arh. Alexandre Ghiulamila

Bibliografie:

Paul Smărăndescu, Lucrări de arhitectură 1907-1942, Institutul de Arte Grafice Mârvan, Tip. Universul, București, 1942

Revista Arhitectura

Ziarul Universul